Cum să ne comportăm în natură!
Sfaturi
Amintiți-vă întotdeauna 10 principii pe care orice iubitor al naturii ar trebui să le cunoască și să le respecte. În articolul de astăzi, Katka Balcarová le numește și explică pentru dumneavoastră.
Adaptorul de conversie Outwell are o ieșire pentru prize UK fără împământare. Are o lungime de 30 cm și este rezistent la praf și apă.
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Adaptorul de conversie Outwell este o priză de conversie versatilă și sigură, cu ieșire pentru prize UK fără împământare, cu ajutorul căruia, se pot alimenta corpuri de iluminat sau încălzitoare în camping. Este rezistent la praf și apă. Lungimea este de 30 cm.
Marcă | Outwell |
---|---|
Termen de garanție | 24 luni |
EAN: | 5709388049162 |