TEST: Osprey Atmos AG LT 65
Testarea produselor
Căutați un rucsac de trekking de mai multe zile care să cântărească sub 2 kg? Colegul nostru Hugo Pelikán a testat unul pentru tine.
Învelișul Stretch Sheet Sim Single, poate fi folosit nu numai la saltelele firmei Outwell, pentru sporirea condițiilor igienice în timp de campare.
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Învelișul la saltelele Stretch Sheet Sim Single, de la firma daneză Outwell, se poate folosi la majoritatea saltelelor de o lățime cca 65 cm. Datorită folosirii acestui înveliș sporite condițiile igienice ale saltelei; învelișul se poate spăla în mașina de spălat. Este fabricat din material rezistent, prin urmare, sporește longivitatea saltelei. Adăugarea de bumbac face să fie catifelat, deci foarte plăcut la atingere. Material foarte plăcut în timpul somnului puteți dormi doar acoperit cu o pătură. În înveliș sunt situate două orificii, care ușurează manipularea cu supapa.
Marcă | Outwell |
---|---|
Tip saltea
|
turistică |
Greutate
|
390 g |
Dimensiuni
|
200 x 65 cm |
Material:
|
Polycotton: 65 % bavlna + 35 % polyester |
Lungime
|
200 cm |
Lățime
|
65 cm |
Material
|
Poliester / Bumbac |
Culoare
Culoarea producătorului
|
albastru |
Certificare
|
PFC-free |
Termen de garanție | 24 luni |
Codul produsului | 76012691 |
EAN: | 5709388061874 |