Cum se alege un cort?
Sfaturi
Cortul va fi partenerul dvs timp de mai mulți ani, așa că asigurați-vă că îl cumpărați la cel mai înalt nivel de responsabilitate.
Cortul gonflabil Outwell Stonehill 7 Air este alegerea perfectă pentru familiile sau grupurile de prieteni care caută un cort inteligent pentru aventurile lor.
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Cortul gonflabil de familie Stonehill 7 Air face parte din colecția Deluxe Air de la producătorul danez Outwell și oferă un spațiu de dormit pentru 7 persoane în trei dormitoare. Structura gonflabilă Rigid Air System este compusă din camere de aer separate și preformate. Acestea asigură stabilitatea și, datorită înălțimii interne de 200 cm,oferă libertatea de mișcare în interior. Supratenta cortului este confecționată din poliester Outtex 4000 Select, rezistent la apă, iar podeaua din polietilenă special lipită protejează de frig și de umezeala de la sol.
Are o construcție cu trei zone care permite depozitarea hainelor și echipamentelor ude într-o zonă specială, care poate fi folosită și pentru depozitarea lucrurilor sau pentru a sta sub adăpost. În spatele acestei zone se află o intrare accesibilă pentru scaune cu rotile, care conduce direct într-un hol spațios. Se poate accesa printr-o intrare laterală, prevăzută cu o plasă de țânțari. Acoperișul ușor și geamurile largi fumurii , care protejează împotriva luminii solare directe și a razelor UV, asigură o lumină naturală suficientă. De asemenea, ferestrele sunt dotate cu perdele pentru o mai mare intimitate. Pentru un confort maxim în hol, se recomandă achiziționarea unui covor original compatibil .
În spatele foarte spațios holului se află trei dormitoare spațioase , Premier Bedroom care poate găzdui confortabil 7 persoane. Ușile de la dormitoare pot fi deschise în două moduri. Primul mod este cu ajutorul sistemului Quick and Quiet care funcționează pe baza unor benzi magnetice verticale care permit deschiderea rapidă și silențioasă a ușilor. Cea de-a doua metodă oferă un sistem de închidere mai sigur datorită fermoarelor.
Acest cort dispune de intrări mascate pentru prelungitoare sau cabluri pentru a putea conecta o lampă sau a încărca telefonul și de sistem de protecție la vânt Aerodynamic Storm Protection 9 . Cortul beneficiază de sistemul Hooktrack System , care permite atașarea obiectelor ușoare, cablurilor și lămpilor la "șine" prestabilite (au capacitate de încărcare de până la 1,5 kg). Vă recomandăm să achiziționați organizatorul Universal Tent Organizer care poate fi amplasat pe peretele exterior al dormitorului astfel încât să aveți toate obiectele importante la îndemână. În pachet se află o pompă gonflabilă și o husă cu curele de compresie, care facilitează transportul cortului.
De asemenea, se pot achiziționa și camere Air Repair de rezervă pentru a le înlocui rapid și ușor pe cele deteriorate. Cortul este compatibil cu Tube kit 4 (green) și Yellow E.
Marcă | Outwell |
---|---|
Seria de produse | Stonehill |
Greutate
|
32,5 kg |
Nr. persoane
|
7 persoane |
Tip de cort
|
de familie / gonflabil |
Tip construcție
|
gonflabil |
Material construcție cort
|
gonflabil |
Rezistența folie de sol
|
PE 100% impermeabil mm |
Rezistența tendei
|
4000 mm |
Material podea
|
Polyethylen |
Material tendă
|
Polyester |
Dimensiuni cort
|
430 x 695 x 220 cm |
Dimensiuni dormitor
|
170 x 220 x 170 cm |
Înălțime cort
|
220 cm |
Înălțime dormitor
|
170 cm |
Înălțime hol
|
210 cm |
Dimensiuni ambalat
|
102 x 41 x 41 cm |
Nr. dormitor
|
3 |
Nr. de intrări
|
2 |
Folie de sol hol
|
Da |
Timp de montare
Timpul aproximativ necesar de construcție și fixare a construcției.
|
mai mult de 15 min |
Antreu
|
mare |
Culoare
Culoarea producătorului
|
verde |
Termen de garanție | 24 luni |
Codul produsului | |
EAN: |