Banda magnetică Magnetic Band Connector, de la firma Outwell, ajută la cuplarea cortului cu mașina dvs.
Informații despre produs
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Adevăratul avantaj al benzii Outwell Magnetic Band Connector, este faptul că nu trebuie să lipiți sau să găuriți nimic. Doar rapid și ușor fixați șinele magnetice, la acoperișul mașinii. Caracteristicile benzilor: o modalitate rapidă de a cupla cortul cu mașina ușor de fixat cortul lungime 270 cm Demonstrarea benzii Magnetic Band Connector:
Dormitul în mașină este practic în anumite situații, dar în alte momente este o necesitate. Aduce relaxare într-o vacanță sau o călătorie lungă, pentru unii este chiar un mod de viață. Faceți ca dormitul în mașină să fie sigur și confortabil cu puțină pregătire și cu echipamentul potrivit.
Era timpul să împachetăm cortul și să ne întoarcem din natură înapoi la casele noastre. Pentru ca cortul dvs. să pornească din nou la drum spre noi aventuri și să îl păstrați în formă maximă, oferiți-i un pic de grijă.