Mărci cehești producătoare de echipamente outdoor
Sfaturi
Căutați producători cehi de echipamente outdoor? Puteți găsi o listă în articolul nostru.
Saltea simplă gonflabilă Flock Classic King, de la firma Outwell, este realizată din PVC solid, acoperit cu velur. Se poate folosi în cort dar și la domiciliu.
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Salteaua gonflabilă Outwell Flock Classic King, este o saltea incredibil de confortabilă și practică pentru două persoane, fie într-un cort sau acasă. Salteaua este realizată din PVC rezistent cu partea superioară, acoperită cu velur, pentru un confort mai bun, senzație de căldură și pentru a preveni alunecarea. Supapă de înaltă calitate asigură o umflare ușoară și rapidă.