Saltea auto-gonflabilă Outwell Dreamboat Single 16 cm cu reglare inteligentă a căldurii. Pe una dintre părți este recomandat să dormiți în nopțile calde, pe cealată parte, în nopțile reci.
Informații despre produs
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Dreamboat Single 16.0 cm de la producătorul Outwell, este o saltea auto-gonflabilă inovatoare care vă va uimi. În primul rând prin grosimea sa confortabilă de 16 cm, iar în al doilea rând prin capacitatea sa de a se adapta la temperatura ambiantă. Salteaua o puteți utiliza atât vara, cât și iarna, până la -16°C. Trebuie doar să alegeți partea potrivită.
Supapa inovatoare, pentru anul 2021, Flat High-Flow Valve oferă o umflare și dezumflare rapidă și fiabilă. Supapa este, de asemenea, compatibilă cu pompele electrice. Umplutura de spumă a fost, de asemenea, inovată. Datorită decupajelor se sporește confortul și se reduce greutatea saltelei. Cea mai recentă inovație pentru acest an este modificarea pereților laterali, datorită căreia salteaua se umflă mai ușor și nu se îndoaie sub presiune. Desigur, este prevăzută o curea pentru strângerea saltelei ambalate și o husă cu fermoar.
Principalele avantaje ale saltelei Dreamboat Single:
poate fi folosită pe tot parcursul anului datorită reglării căldurii
supapă FHF cu profil redus
posibilitatea de a o umfla în funcție de necesități
Cum se alege o saltea în funcție de parametri? Acestea sunt caracteristici specifice cu diferite grade de importanță, care pot varia în funcție de tipul de utilizator. Parametrii nu pot fi subestimați, după alegerea tipului de saltea este important să alegeți versiunea potrivită.
Sunteți fan al campării în natură și vă place să dormiți în aer liber? Dar aveți pe ce dormi? Un ghid excelent pentru alegerea unei saltele potrivite este aici!
Salteaua autoumflabilă Warg Radon Mummy 5 are o înălțime confortabilă, greutate redusă și un confort termic bun. Dar cum va rezista testării în natură?