TEST: lanterna frontală Fenix HM61R Amber V2.0
Testarea produselor
Marca legendară de lanterne frontale Fenix și modelul lor HM61R Amber V2.0? Cum se va comporta la testarea propriu zisă?
Lampa practică cu abajur pliabil din silicon Polaris Cream White poate fi agățată datorită lănțișorului inclus pe creanga copacului sub care v-ați hotărât să înnoptați în timpul plimbărilor prin natură.
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Mică, ușoară, pliabilă și ușor de depozitat este lampa Outwell Polaris Cream White. Lănțișorul inclus folosește la agățarea lămpii atât în cort, cât și în pavilionul din grădină sau oriunde în grădină. Reglatorul integrat permite setarea fluxului luminos între 10 și 100%, când are 200 lumeni. Diodele LED se alimentează de la baterii de 6 AA.
Marcă | Outwell |
---|---|
Greutate
|
500 g |
Dimensiuni
|
14.5 x 20 cm |
Nr. de baterii
|
6 |
Tip baterie
|
AA |
Timpul iluminăriii
|
15 h |
Putere de iluminare
|
200 lm |
Timp maxim de iluminare
|
1-20 h |
Culoare
Culoarea producătorului
|
alb |
Material lanternă
Materialul farului, lanternelor, luminilor sau lămpilor
|
Plastic / Metal |
Termen de garanție | 24 luni |
Codul produsului | 76012829 |
EAN: | 5709388070319 |